Legea darii in plata se aplica raporturilor juridice dintre persoanele fizice şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra persoanelor fizice.
Scopul pentru care a fost adoptata legea darii in plata a fost ca debitorul sa poata stinge integral creanţa şi accesoriile sale, izvorând dintr-un contract de credit, prin transmiterea către creditor a dreptului de proprietate asupra bunului imobil ipotecat în favoarea creditorului.
În vederea aplicării prezentei legi, debitorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii
datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar.
Ne puteti contacta pentru formularea si comnicarea notificarii catre creditor ( banca).
Toate costurile notariale şi, după caz, ale executorului judecătoresc sau ale avocatului, vor fi suportate de către debitor.
În termen de 10 zile de la data comunicării notificării, creditorul( banca) poate contesta îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de prezenta lege.
În situaţia în care creditorul ( banca) nu se conformează dispoziţiilor prevăzute de prezenta lege, debitorul poate cere instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi să se transmită dreptul de proprietate către creditor.
Va stam la dispozitie cu reprezentarea in instanta pentru transmiterea dreptului de proprietare catre creditor si stingerea oricarei datorii catre banca.
- Cuvinte cheie:
- banca
- birou avocati bucuresti
- creditor
- debitor
- legea darii in plata
Comenteaza
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.